Dezastru în livezile pomicultorilor din Mehedinți, acolo unde frigul din prima parte a lunii aprilie a distrus aproape complet recolta. Cei mai afectați sunt piersicul, caisul și cireșul, acolo unde pierderile sunt foarte mari. Producătorii de fructe spun că au avut parte de un început de an 2025 foarte capricios, care le-a dat peste cap toate planurile și care deja le aduce pierderi însemnate.
Suntem în plantația de cireș a unui fermier din comuna Salcia, de unde anul trecut, pe 28 aprilie plecau la piață și în magazine primele fructe. Anul acesta producția va fi aproape de zero, și la fel de rău stau lucrurile și când vine vorba de cais, piersic și nectarin, și ei distruși de brumă și îngheț.
Fermierii vorbesc despre un an foarte dificil, pe care nu știu cum îl vor traversa. În unele zone, pe lângă cireș, cais, nectarin sau piersic au avut de suferit parțial și mărul și părul, iar producția va fi diminuată. Cum pomicultorii au investit deja mulți bani în costurile cu întreținerea pomilor, pierderile sunt deja mari.
Sunt unele zone unde după ce au fost afectate de îngheț, fructele au fost lovite de grindina căzută ieri. Cum frigul a fost prezent în mai multe zone din țară, pomicultorii spun că vom avea fructe românești puține, vom mânca mai multe din import și ar putea crește și prețurile.

















