Se munceşte de zor în solarii, în această perioadă. Toţi legumicultorii pregătesc terenul pentru culturile de primăvară. Chiar dacă suntem în plină iarnă, oamenii muncesc la foc continuu pentru a scoate pe piață tot felul de trufandale de primăvară cât mai repede.
Alţi legumicultori mai au legume sau zarvaturi în solarii pe care le vând acum în pieţe.
Paul Lăzeanu este unul dintre legumicultorii din Dolj care a trecut deja la lucrul în solarii, pentru a asigura toate condiţiile necesare obţinerii unor recolte dintre cele mai bune de legume timpurii şi de verdeţuri. De când se ştie lucrează în agricultură. A fost inginer agronom, iar după ce s-a pensionat a continuat cu munca în solarii, dar şi la câmp. În aceste zile pregăteşte terenul pentru a cultiva usturoi, salată verde şi ridichi şi ceva mai târziu roşii.
În acest an legumicultorul a hotărât să nu mai încălzească solarul, pentru că sunt foarte mari cheltuielile.
Paul Lezeanu are şi o plantaţie de pomi fructiferi. Terenul dintre pomi l-a valorificat şi pe el a cultivat usturoi.
Un alt legumicultor din Dolj, Ionuţ Ristea, lucrează în solarii de copil. Munceşte împreună cu familia. Bărbatul spune că în acest domeniu cel mai greu lucru cu care se confruntă este vânzarea produselor.
Legumicultorii sunt încrezători că şi în acest an vor obţine producţii bune de legume şi zarzavaturi, pentru ca munca şi cheltuielile să le fie răsplătite pe măsură. Mulţi îşi doresc să se asocieze pentru a avea siguranţa vânzării legumelor.