Direcția de Sănătate Publică Vâlcea face un apel la vâlcenii care vor să se vaccineze împotriva gripei sezoniere să anunțe medicii de familie. Pe baza datelor transmise de medici, instituția publică urmează să solicite Ministerului Sănătății numărul necesar de doze de vaccin antigripal pentru sezonul rece. Iarna trecută, în Vâlcea au fost utilizate în jur 40 de mii de doze.
Vaccinul antigripal se va distribui gratuit personalului din spitale, persoanelor cu vârsta peste 65 de ani, cu boli cronice, în special boli respiratorii şi cardiovasculare, boli metabolice, copiilor şi bătrânilor instituţionalizaţi, precum şi gravidelor. Pentru a avea o situație exactă cu privire la necesarul de doze de vaccin antigripal, vâlcenii care vor să se imunizeze împotriva gripei de sezon sunt rugați să anunțe medicii de familie.
Deocamdată, părerile în ceea ce priveste vaccinarea împotriva gripei de sezon sunt împărțite. Pe lângă cei care sunt convinși de efectele benefice ale serului, există și persoane care se tem să facă vaccinul și care invocă diverse teorii conspiraționale.
Medicii recomandă vaccinul gripal și persoanelor care s-au vaccinat anti -Covid si care fac parte din categoriile de risc.
Pentru iarna trecută, DSP Vâlcea a solicitat Ministerului Sănătății 55 de mii de doze de vaccine antigripal. În total, în jur de 40 de mii de persoane s-au imunizat.