Constantin Deaconescu a triumfat la Campionatul Național de Cros Montan. Juniorul craiovean de 17 ani a câştigat competiţia la o categorie superioară, la U20. Competiţia s-a desfăşurat la Câmpulung Moldovenesc şi a reunit la start cei mai buni atleţi din ţară. Este pentru prima dată în istoria atletismului din Bănie, când un alergător de la câmpie câştigă o competiţie montană.
Prof. Cătălin Brânduşoiu, cel care îl antrenează pe Constantin Deaconu, a declarat că sportivul său, medaliat în probele de atletism, dar nu în cele montane, a reuşit să uimescă pe toată lumea, după ce a învins sportive specializaţi în competiţiile montane.
Sportivul a avut încredere că poate face un parcurs dificil, cu o lungime de 5.600 metri, care a avut altitudinea maximă de 1111m şi cu o diferenţă de nivel de 495 de metri. El a avut în avantajul său doar experienţa de anul trecut, când a făcut ca sport de performanţă Orientare Turistică.
În luna octombrie, tânăra speranţă a atletismului craiovean, Constantin Deaconescu, va lupta pentru medalia de aur, tot în Moldova, la Campionatul Naţional de Cros, în proba de 6 mii de metri.