Un bărbat din județul Teleorman a solicitat ajutorul polițiștilor după ce, timp de mai multe luni, ar fi fost șantajat de mai mulți indivizi. Este vorba despre un preot din orașul Videle care ar fi fost filmat în ipostaze compromițătoare. Șapte persoane au fost, aseară, audiate, în acest caz.
Șapte persoane au fost audiate, duminică seara, la secția de poliție 24 din Capitală, și au fost acuzate de șantaj la adresa unui preot din Videle, judetul Teleorman. Suspecții l-ar fi filmat pe preot în timp ce întreținea raporturi sexuale cu doi dintre ei, apoi au pretins suma 300.000 de lei, ca să nu facă publice înregistrările.
În urma cercetărilor efectuate de polițiștii bucureșteni a rezultat că în acest caz sunt implicați mai mulți bărbați, care în perioada septembrie – decembrie 2020, au pretins și obținut de la persoana vătămată sume de bani pentru a nu posta în spațiul virtual și a nu transmite fotografii și videoclipuri cu caracter compromițător.
Duminică seara au fost prinși în flagrant doi dintre bărbați imediat după ce au primit de la persoana vătămată suma de 5.000 lei, bani puși la dispoziția acesteia de organele de urmărire penală și marcați în prealabil de specialiștii criminalisti.
Alte 5 mandate de percheziție domiciliară, două în București și trei în județul Călărași, au fost puse în aplicare, încă 5 persoane fiind depistate și conduse la audieri. Cercetarile sunt continuate de Secția 24 Poliție, sub aspectul săvârșirii infracțiunii de șantaj. Prejudiciul reclamat este de aproximativ 300.000 lei.