A început campania de vaccinare anti-Covid şi în judeţul Vâlcea. Printre primii vâlceni vaccinaţi se numărără managerii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea şi Serviciului Judeţean de Ambulanţă, precum şi angajaţii celor două instituţii. În prima etapă a campaniei de vaccinare ar urma să se imunizeze aproximativ 3 800 de cadre medicale din întreg judeţul Vâlcea. O rată de vaccinare scăzută s-ar putea înregistra la nivelul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea, unde mai puţin de jumătate din angajaţi şi-au manifestat intenţia de a se vaccina.
Printre vaccinaţi se numără personal medico-sanitar care deserveşte Unitatea de Primiri Urgenţe, secţiile ATI şi Boli Infecţioase din cadrul Spitalului Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea, precum şi angajaţii Serviciului de Ambulanţă Vâlcea. Pentru a da un exemplu, printre primii vâlceni care s-au vaccinat s-au numărat managerii celor două instituţii. În prima fază a campaniei de vaccinare anti-COVID 19 s-au programat pentru imunizare mai puţin de jumătate dintre angajaţii spitalului judeţean din Râmnicu Vâlcea, respectiv 750 de persoane, şi aproximativ 60% dintre ambulanţierii din Vâlcea. În total, la nivelul întregului judeţ sunt de acord să se vaccineze aproximativ 3 800 de angajaţi din sistemul public de sănătate.