Primul ștrand deschis în perioada pandemiei s-a închis. Baza de agrement a fost deschisă sambăta trecută și a funcționat trei zile, timp în care zeci de râmniceni s-au bucurat de vremea frumoasă și de ieșirea din starea de urgență. Autoritățile locale au închis ștrandul marți, după ce Guvernul Romaniei a emis o hotarare in care se specifică faptul că nu se permite funcționarea piscinelor pe perioada stării de urgență, întrucat reprezintă un posibil pericol de infectare cu noul coronavirus.
Anul acesta, ștrandul din Ostroveni și-a deschis porțile cu cateva săptămani mai devreme față de alți ani. Decizia autorităților a fost bine primită de ramniceni, mai ales că unii dintre ei sunt convinși că virusul nu-i va afecta dacă stau la soare.
Pentru a păstra distanța minimă de doi metri între vizitatori, administratorul bazei de agrement va permite, anul acesta, accesul a cel mult o mie de persoane. Apa din bazine va fi curătată de trei ori pe zi, iar turiștii vor fi obligați să poarte mască de protecție în zonele comune, cum ar fi toaleta.