De la un an la altul, elevii din Craiova sunt tot mai silitori. O demonstrează numărul de elevi care beneficiază de burse şcolare. Totodată a crescut şi numărul celor care au nevoie de burse sociale pentru a-şi continua studiile. În total în acest an şcolar , peste 13.400 de şcolari beneficiază de burse, de merit, de studiu, dar şi burse sociale. Banii pentru finanţare vin de la bugetul de stat , dar si de la Primăria Craiova.
În Craiova sunt 40 de şcoli la care elevii primesc bursă de merit. Aceste burse sunt în cuantum de 100 de lei, iar bursa de merit este de 110 lei pe lună. In total sunt 13.440 de burse de merit, de studiu si sociale.
Pentru a beneficia de bursă, elevii trebuie să aibă rezultate deosebite la învăţătură, adică, să aibă media generală cel puţin 8,50 şi nota 10 la purtare.
Anul trecut, în Craiova, au fost acordate aproximatin 8000 de burse pentru elevii înscrişi la cursurile învăţământul gimnazial, liceal sau profesional în cuantum de 110 lei pe lună.