România se află într-un declin demografic accentuat, iar acest lucru este confirmat și de cifrele privind natalitatea. În primul trimestru al anului trecut s-au născut aproximativ 73 de mii de copii, record negativ în ultimii 145 de ani. Și județul Dolj se înscrie în media națională.
Bogdan Andrei s-a născut pe 13 ianuarie. Este primul copil al soților Crișan. Familia locuiește în comuna Mischii, județul Dolj, la 10 km de Craiova. Soții Crișan au primit de la primărie 5.000 de lei, un stimulent pe care autoritățile îl oferă pentru fiecare nou nascut ai cărui părinți sunt rezidenți ai comunei.
Autoritățile au început să ofere stimulente pentru a încuraja natalitatea încă din 2019, când grădinițele din comună și-au redus activitatea din lipsă de copii. Măsura și-a dovedit eficiența.
Conducerea Primăriei este mulțumită de efectul pe care l-a avut stimulentul pentru nou născuți și intenționează ca de anul viitor să crească valoarea acestuia.
Natalitatea este într-o scădere accentuată în România, iar județul Dolj nu face excepție.
Scăderea natalității are legătură și cu migrația. Statisticile Eurostat arată că cei mai mulți copii români sunt în Italia – peste 68 de mii, Germania – peste 61 de mii și Spania peste 37 de mii. Pe de altă parte, nu doar România se confruntă cu o scădere demografică, ci întreaga Europă. La sfârșitul anului 2022, erau puțin peste 190 de milioane de familii europene, potrivit Eurostat. Doar o familie din 10 avea un singur copil. În același timp, familiile care au mai mult de doi copii pot fi considerate o raritate, numărul lor fiind de doar 3%.