Restricții de circulație pe două drumuri naționale din Vâlcea. Șoferii care tranzitează DN 7 trebuie să se înarmeze cu răbdare, întrucât se asfaltează în zona municipiului Râmnicu Vâlcea. De asemenea, pe raza localității Grădiștea, drumarii înlocuiesc parapeții de pe marginea Drumului Național 67 B.
Inspectoratul de Poliție Județean Vâlcea anunță că, începând de astăzi, vor fi aplicate restricții rutiere pe DN 7 și DN 67B, pentru efectuarea unor lucrări. Astfel, pe DN 7, pe raza municipiului Râmnicu Vâlcea, se toarnă covor asfaltic între orele 19.00 – 06.30, iar circulația rutieră se desfășoară pe 1/2 din cale dirijată de piloți de circulație. Tot pentru DN 7, dar pe raza judetului Argeș, CNAIR a anunțat că s-a închis circulația pentru autovehiculele cu masa mai mare de 7,5 tone, între Pitești si Râmnicu Vâlcea, până la finele acestei luni. Astfel, camioanele care transport marfă trebuie să ocolească pentru a ajunge la Râmnicu Vâlcea. Ruta recomandată de politisti este Pitești Sud (intersecție A1 cu DN65B) – Slatina -Găneasa –Drăgășani – Ramnicu Valcea. Traficul ușor se va desfășura în ambele sensuri, pe DN 7, iar pe sectorul de drum pe care se execută lucrări se va circula alternativ, semaforizat.