Un tânăr, de 24 de ani, care se afla la scăldat, s-a înecat aseară în râul Olteţ, în localitatea Bălceşti din judeţul Vâlcea. Salvatorii l-au adus la mal după ore bune de căutări, dar nu i-au mai putut salva viața.
Angajaţii de la ISU Vâlcea au fost solicitați aseară sa intervină la o persoana înecată în râul Olteţ. Aceștia au cerut și sprijinul scafandrilor de la ISU Gorj, care l-au căutat pe tânăr cu bărci pneumatice. După ore bune de căutări, aproape de miezul nopții, persoana a fost găsită și adusă la mal, fără semne vitale. Din păcate, manevrele de resuscitare efectuate nu au avut niciun rezultat, medicul de la ambulanţă declarând decesul după efectuarea protocolului de resuscitare. Pentru a evita astfel de situații tragice, pompierii recomandă oamenilor să nu înoate decât în zone special amenajate.