Există un sat în Gorj cu doar două familii. Odinioară, cătunul Boia era acasă pentru zeci de oameni, dar acum doar două case mai sunt locuite. Autoritățile promit să asfalteze drumul care duce pe dealul unde este satul, dar nu este singurul lucru care le lipsește oamenilor din zonă. Nu au apă, canalizare și nici gaze, dar zona are potențial turistic și s-ar putea dezvolta.
În satul Boia, din Jupânești, mai locuiesc doar două familii. Drumul până în sat este pietruit și n-a văzut niciodată asfaltul. Puținii localnici de aici s-au obișnuit cu traiul de aici și nimic nu li se mai pare greu.
De peste 60 de ani locuiește în Boia domnul Iulian. Împreună cu soția se ocupă de grădinile pline cu legume.
În sat nu este apă, iar oamenii au fost nevoiți să găsească singuri soluții. Au făcut fântâni și au dus apa în case. Primăria promite că va asfalta drumul. Pentru asta, are nevoie de fonduri importante pe care speră să le primească de la Guvern. Odată ce va introduce utilitățile, autoritățile speră să convingă tinerii să deschidă afaceri în Boia. Doi sunt deja interesați să facă acolo pensiune.
De circa 3 de milioane de lei ar avea nevoie primăria să asfalteze șoseaua pietruită care duce spre sat și mai apoi spre o biserică din lemn pe unde a trecut Tudor Vladimirescu, în 1821, când pregătea Revoluția. Acum accesul este aproape imposibil.