Primăria Râmnicu Vâlcea începe distribuirea ajutoarelor alimentare de a Uniunea Europeană. Doar 950 de râmniceni îndeplinesc condiţiile legale pentru a beneficia de produse alimentare, anunţă autorităţile. Este vorba despre persoane singure beneficiare ale Legii 416 privind venitul minim garantat sau persoane care primesc de la stat alocaţie pentru susţinerea familiei. Celelalte categorii de persoane, cum ar fi victimele calamităţilor sau persoanele cu handicap grav şi accentuat pot primi alimente în funcţie de stocul disponibil, în urma unei programări.
Începând cu data de 8 aprilie 2022, primăria municipiului Râmnicu Vâlcea va desfăşura, prin Direcţia de Asistenţă Socială, activitatea de distribuire a ajutoarelor oferite de Uniunea Europeană prin Programul Operaţional pentru Ajutorarea Persoanelor Defavorizate. Produsele alimentare pot fi ridicate de la depozitul amenajat în clădirea fostului Liceu Tehnologic Oltchim. Doar anumite categorii de persoane vor beneficia însă de program. De exemplu, persoanele sau familiile aflate temporar în situaţii critice de viaţă, respectiv victime ale calamităţilor sau persoanele cu handicap grav şi accentuat, adulţi şi copii, riscă să rămână fără alimente. Aceste persoane vor primi ajutoare de la Uniunea Europeană în limita stocurilor disponibile, în baza unei programări la sediul Direcţiei de Asistenţă Socială din cadrul primăriei.
Fiecare beneficiar va primi un pachet cu o greutate de 25 de kilograme, care va conţine făină, mălai, zahăr, orez, paste şi conserve de carne de vită şi porc, precum şi compot şi gem de fructe.