Alte stiri din data: 16 iunie 2022

SE CAUTĂ REZERVIȘTI VOLUNTARI

Ministerul Apărării Naționale a prelungit termenul pentru recrutarea rezerviștilor voluntari. Cei care vor să îndeplinească serviciul militar în rezervă pot să depună cererea de încriere până la data de 24 iunie. În această etapă demarată în data de 16 mai sunt disponibile, la nivel național, 871 de locuri pentru cetățenii care doresc să îndeplinească serviciul […]

AU PLĂTIT GREȘEALA CU FUNCȚIA

S-au luat măsuri în centrele unde au fost nereguli la evaluarea naţională de la limba română. După incidentul petrecut la şcoala din comuna doljeană Predeşti, nereguli au apărut şi în judeţul Olt. În două centre de examen, Valea Mare şi Călui, elevii au primit subiecte dedicate unităţilor de învăţământ cu predare în limba maghiară. Directorii […]

S-AU DUS ȘI EMOȚIILE TESTĂRII LA MATEMATICĂ

Elevii de clasa a VIII-a au scăpat de emoțiile testării naționale, după ce astăzi au susținut examenul la cea mai dificilă probă, cea de matematică. De dificultate medie, subiectele au fost accesibile elevilor de la liceele bune, care se așteaptă la note mari. Situația este similară la unul dintre cele mai importante colegii din Drobeta-Turnu-Severin, […]

TOT MAI PUȚINI ELEVI INTERESAȚI DE BACALAUREAT

Peste 900 de tineri care ar fi trebuit să termine liceul anul acesta nu s-au mai înscris la examenul de bacalaureat, în Mehedinți. Motivele sunt diverse, fie au abandonat școala, fie au rămas repetenți. Unii dintre ei chiar s-au angajat, spun directorii școlilor, dar sunt și dintre cei care au renunțat pur și simplu la […]

TERORIZAŢI DE URȘI

Locuitorii unei comune din Vâlcea sunt terorizaţi din cauza urşilor. În ultimele două săptămâni, animalele au intrat în gospodăriile localnicilor din comuna Sălătrucel şi au omorât mai multe animale, iar acum oamenii se tem şi pentru viaţa lor. Din cauza solicitărilor tot mai dese la numărul de urgenţă 112, în zonă au fost trimişi să […]

DEZINTERES PENTRU VACCINAREA ÎMPOTRIVA COVID

După aproape doi ani și jumătate de pandemie, numărul de infectări este redus, iar românii nu mai sunt foarte interesați de vaccinarea împotriva Covid 19. Centrele s-au închis, iar rolul a fost preluat de medicii de familie. În prezent, în Dolj se administrează doar câteva zeci de doze de vaccin pe zi. După ce interesul […]

CREŞTE VACI SCOŢIENE

Fermierii se reorientează în functie de vremuri și profit. Pentru că Bălțata românească nu mai este demult profitabilă, un fermier din Gorj a pariat pe vitele scoțiene, mai exact, cele din rasa Angus. De la doar câteva vite a ajuns, în opt ani, la peste 200 de capete. Afacerea merge bine. Cererea de carne este […]

Ultimele stiri:

INTERVIUL ZILEI- SE CAUTĂ FORŢĂ DE MUNCĂ

Angajatorii din Dolj se plâng că nu găsesc oameni dornici să muncească. Pentru a putea să onoreze contractele, sunt nevoiţi să apeleze la forţă de muncă din străinătate. Mai multe detalii aflăm acum, la Interviul Zilei. GEORGE PĂUNESCU- director regional firmă de recrutare

TRAFIC BLOCAT PE DRUMUL EXPRES

Trafic blocat total pe Drumul Expres Craiova- Piteşti, între Piatra-Olt şi Slatina. Un tir încărcat cu cărbune s-a răsturnat, iar încărcătura a ajuns pe ambele sensuri de mers. Accidentul a avut loc la km 32, pe centura ocolitoare a Slatinei. Tirul, înmatriculat în Gorj, era încărcat cu cărbune şi circula pe direcţia Balş- Slatina. S-a […]

SUTE DE VOLUNTARI LA INTENCITY

571 de tineri au ales să facă parte din echipa de voluntari a celui mai mare festival organizat vreodată în Oltenia – IntenCity. Etapa de înscriere s-a încheiat. Voluntarii sunt atât din Craiova și Dolj, cât și din afara județului. Mai bine de jumătate dintre ei au mai fost implicați și în alte acțiuni de […]

FENOMEN INGRIJORĂTOR PRINTRE TINERI

Un fenomen grav care arată probleme în rândul tinerilor a luat amploare în ultimii ani. Tot mai mulți adolescenți dispar de acasă și sunt apoi căutați de polițiști. Autoritățile spun că tinerii pleacă de acasă voluntar, iar în cele din urmă sunt găsiți. Numai anul acesta în județul Dolj, numărul minorilor dispăruți de acasă a […]

INCENDIU PROVOCAT DE O LUMÂNARE

Un apartament a fost distrus aproape în totalitate de flăcări şi mai mulţi locatari au fost evacuaţi dintr-un bloc din Craiova. Trei persoane au ajuns la spital după ce s-au intoxicat cu fum. Cauza incendiului a fost o lumânare, lăsată aprinsă. Incendiul a izbucnit aseară, la etajul doi al unui bloc din Craiova. Pompierii au […]

CSM SLATINA A DOMINAT MECIUL, STEAUA L-A CÂȘTIGAT

CSM Slatina a pierdut primul meci pe teren propriu din Liga a II-a, după ce a câștigat în prima etapă cu Concordia Chiajna de săptămâna trecută. CSA Steaua București a plecat de la Slatina cu cele trei puncte puse în joc, deși nu a condus jocul pe teren decât 30 de minute. ,,Militarii” au încheiat […]

BĂCIȚĂ DIN GORJ, TEZAUR UMAN VIU

O băciță din Gorj a primit titlul de Tezaur Uman Viu pentru tehnici de alimentație publică. Maria Băbu duce mai departe rețetele preparatelor ciobănești, dar și tradiția portului popular. Tocanul de oaie, jintița ori balmoșul sunt bucatele pe care a învățat să le facă de la bunicii ei care au cutreierat munții în transhumanță. De […]

AGLOMERAȚIE PE DRUMURILE MONTANE

Weekend prelungit și aglomerat! Transalpina a fost destinația preferată de mii de turiști care au profitat de ultima zi din minivacanță de Sfânta Maria. Chiar dacă, în unele zone, traficul a fost îngreunat de numărul mare de mașini care se aflau pe drumul montan, turiștii s-au bucurat de aerul curat și peisajele spectaculoase de pe […]

EMOȚIILE BACALAUREATULUI, SESIUNEA DE TOAMNĂ

732 de candidați, respinși în vară sau în anii trecuți s-au înscris pentru sesiunea de toamnă a examenului de bacalaureat în Mehedinți. Puțin peste 400 dintre ei au susținut astăzi proba de Limba și literatura română, ale cărei subiecte li s-au părut accesibile. Candidații au ieșit de la examenul de limba și literatura română cu […]

OLTENII, CU GÂNDUL LA DISPUTA DIN CONFERENCE LEAGUE

După victoria dificilă din meciul de ieri, cu CS Mioveni, oltenii lui Mirel Rădoi au efectuat astăzi, un antrenament de refacere pentru disputa mult mai dificilă pe care o au joi, în Conference league, cu israelienii de la Hapoel Beer Sheva. Jocul, care se va desfășura tot la Drobeta-Turnu-Severin este așteptat cu îngrijorare de gruparea […]