În seara premergătoare zilei de 1 Decembrie, autoritățile orașului au aprins la Drobeta-Turnu-Severin, luminițele care vor împodobi orașul de aceste sărbători. Totul pentru ca Ziua Națională să găsească orașul îmbrăcat în straie multicolore. Un milion de lei au investit autoritățile Severinului, anul acesta, în beculețele care împodobesc orașul, iar din manifestările organizate de aceste sărbători vor lipsi și de această dată, spectacolele sau concertele, din cauza pandemiei.
Ca-n vremurile bune, sute de localnici au venit pe promenada din centrul orașului, pentru momentul festiv al aprinderii luminilor de sărbători. Oamenii au uitat de Pandemie și de restricții și s-au bucurat de atmosfera de sărbătoare. Doar luminițele de un milion de lei vor împodobi anul acesta orașul. Din cauza crizei sanitare, vor lipsi concertele, spectacolele și alte manifestări organizate de sărbători.Ca și anul trecut, orașul a fost împodobit cu beculețe de 200.000 de euro, o sumă considerată nu foarte mare de autorități.
Nici în noaptea dintre ani, localnicii nu se vor bucura de vreun program artistic. Primăria va organiza, totuși, un foc de artificii, pentru cei care vor veni să ciocnească un pahar cu șampanie în centrul orașului.