O treime dintre contribuabilii slătineni persoane fizice și-au achitat deja obligațiile fiscale față de bugetul local, peste 90% dintre aceștia primind din partea administrației locale bonificația de 10%. Nu la fel stau lucrurile când vine vorba de firme, mai puțin de 15% dintre patroni optând pentru plata taxelor și impozitelor locale până acum.
Slătinenii continuă să se numere printre cei mai responsabili români. Anul acesta, numărul celor care au ales să treacă pe la ghișeele Direcției Economice în vederea achitării obligațiilor la bugetul local este, înainte de scadența primului termen, mai mare decât anul trecut.
Numărul contribuabililor care au trecut deja pe la casieriile Direcției Economice a Primăriei Slatina este mai mare decât cel al slătinenilor care au scăpat de datoriile la bugetul local anul trecut, până la finele lunii martie. Mai mare este anul acesta și numărul bonificațiilor acordate pentru plata integrală a taxelor și impozitelor locale pe acest an.
Numărul contribuabililor slătineni, persoane fizice sau juridice, care dețin imobile, terenuri sau mașini se apropie de 50.000.