A fost ședință festivă la Primăria Craiova, ieri după-amiază. Noul Consiliu Local a fost învestit de către prefectul județului. Componența Consiliului Local nu este, însă, completă și o nouă ședință va avea loc săptămâna viitoare.
După ce s-a făcut prezența în Sala Mare a Primăriei Craiova, 21 din cei 27 de consilieri, cât numără Consiliul Local, și-au preluat, ieri, mandatele. Ceremonia depunerii jurământului s-a desfășurat în condiții speciale, având în vedere regulile impuse de pandemie.
La finalul ceremoniei, prefectul județului Dolj le-a urat succes noilor consilieri.
Ultimii șase consilieri și primarul Lia Olguța Vasilescu vor întra în posesia mandatelor săptămâna viitoare, după validarea mandatelor acestora de către instanțe. Cei șase vor face parte din Consiliul Local după ce colegii lor de partid, aflați pe locuri eligibile, s-au retras de pe liste. Consiliul Local Craiova este format din 10 consilieri PSD, 9 PNL, 5 USR și 3 PER.
Alte stiri din data: 31 octombrie 2020
SUSPECȚII DE COVID, TESTAȚI RAPID
Două aparate pentru testarea rapidă a pacienților suspecți de infectare cu SARS-COV2 vor ajunge la Spitalul Județean de Urgență Slatina, în perioada următoare. Acestea vor fi […]
A AJUNS LA SPITAL
Un șofer din Severin care nu a respectat regulile de circulație a ajuns în stare gravă la spital. Acesta a lovit trei autoturisme, iar în urma […]
VOR SĂ CÂȘTIGE
Eșecul din etapa trecută poate fi uitat dacă Universitatea Craiova va câștiga în această seară în fața formației Hermannstadt. Meciul se anunță unul dificil, dar oltenii […]
MEDICII DE FAMILIE, ÎN LUPTA CU VIRUSUL CHINEZESC
Medicii de familie au primit noi sarcini în lupta cu virusul chinezesc. Ei vor trebui să monitorizeze pacienții asimptomatici sau cu simptome ușoare care refuză internarea, […]
Ultimele stiri:
TRANSPORT ILEGAL DE LEMNE
Transport ilegal de lemn descoperit de polițiștii gorjeni. Un bărbat de 34 de ani a fost prins în flagrant în timp ce transporta o cantitate mai […]
INTERVIUL ZILEI – „CADOU” DE ZIUA GĂRZII DE MEDIU DOLJ
Garda de Mediu a împlinit 23 de ani de activitate. A primit “cadou” o dronă şi un laborator mobil. De fapt sunt parte a unui program […]
“CARTEA ZILELOR CARE N-AU FOST”
Unul dintre cei mai cunoscuți scriitori craioveni, Mihai Firică, și-a lansat, în cadrul Târgului de carte Gaudeamus, noul volum de versuri intitulat “Cartea zilelor care n-au […]
MINOR AGRESAT DE TATĂ
Un bărbat de 52 de ani din Mehedinți a fost reținut de polițiști pentru rele tratamente aplicate minorului, violență în familie și amenințare. Băiatul lui, de […]
MOBILIZARE LA UN INCENDIU PE MUNTE
Alertă într-o comună din Gorj, unde un incendiu de vegetație a cuprins o zonă de lângă o stână din zona montană, iar flăcările s-au extins rapid. […]
DIALOG DESPRE VIAŢĂ
Câteva sute de elevi au participat la o dezbatere despre valoarea și ocrotirea vieții. Evenimentul face parte din seria manifestărilor desfășurate în Arhiepiscopia Craiovei, în cadrul […]
AVIOANELE AU SPART LINIȘTEA NOPȚII
Bubuituri puternice s-au auzit seara trecută în zona de nord a județelor Argeș și Vâlcea. Oamenii au ieșit afară din case să vadă ce se întâmplă. […]
,,STRĂZILE SLATINEI. ISTORIE SENTIMENTALĂ”
Eveniment cultural de excepție la Slatina. La Centrul Cultural „Eugen Ionescu” a fost lansată o carte despre orașul de altădată, despre viaţa celor care au locuit […]
IMPACT ÎN INTERSECŢIE
O mamă și bebelușul ei și două tinere de 18 ani care mergeau la școală au ajuns în această dimineață la Spitalul Județean din Drobeta Turnu […]
MAȘINĂ ZDROBITĂ DE STÂLP
Un accident de circulaţie tragic a avut loc în județul Argeș. Un tânăr de 22 de ani a murit după ce mașina în care se afla […]













