Situație disperată pentru aproximativ o sută de mii de oameni din zona municipiului Curtea de Argeș. Apa pe care o primesc la robinete nu numai că nu e bună de băut, conține și o bacterie toxică. Autoritățile au emis și un mesaj RO-ALERT prin care îi avertizează pe locuitori să nu o folosească absolut deloc.
Peste 40.000 de locuințe din Curtea de Argeș, Băiculești, Valea Danului și Valea Iașului din județul Argeș primesc apă de la Aquaterm, furnizorul local ale cărui instalații au fost afectate de turbiditatea crescută a apei primite din barajul Vidraru, plină de mâl, după golirea lacului de acumulare. Acum s-a stabilit că apa este și infestată cu clostridium, o bacterie periculoasă pentru sănătate.
Oamenii au fost avertizați, inclusiv printr-un mesaj ro-alert, să nu consume apă și nici să nu o utilizeze ca apă menajeră. Localnicii s-au așezat la coadă la izvoarele din localitate.
Cel mai căutat izvor este cel de la mănăstire, unde sunt mai multe surse, iar debitul e mai mare.
Până mâine apa va fi complet oprită în oraș pentru lucrări la rețea. Autoritățile au decretat stare de alertă pentru 30 de zile și vor încerca în acest timp să trateze apa.

















