Şi absolvenții de ciclu gimnazial din Olt au simulat astăzi proba la limba și literatura română a Evaluării Nționale. Elevii au ieșit din sălile de examen optimiști şi spun că subiectele au fost accesibile. Ei speră să ia note bune la simulare, dar și la examenul din vară.
Peste 3000 de elevi de clasa a VIII-a din județul Olt au susținut astăzi simularea județeană a probei de limba și literatura romană a Evaluării Naționale. Elevii spuncă subiectele nu au fost dificile.
Simularea a avut ca obiectiv evaluarea cunoștințelor acumulate, dar și familiarizarea elevilor cu structura examenelui. Subiectul care va face departajarea a vizat redactarea unui text argumentativ despre importanța jocului.
În Olt, prima simulare a Evaluării naționale s-a desfășurat fără incidente. Notele pe care elevii le vor obține nu vor fi trecute în catalog decât la solicitarea lor.
Joi, elevii de clasa a VIII-a din Olt vor susține simularea județeană la matematică. În luna martie, asemeni tuturor elevilor din țară, ei vor susține a doua simulare, cea națională.