Pentru aproximativ trei luni, Muzeul de Istorie din Râmnicu Vâlcea găzduieşte o expoziţie unică, de o mare valoare. Este vorba despre expoziţia intitulată „Surprinzătorul Dali”, care reuneşte pe simeze opere ale marelui artist spaniol Salvador Dali. Vâlcenii care vor trece pragul muzeului vor avea la dispoziţie şi un ghid audio special gândit pentru siguranţa lor împotriva pandemiei de COVID19.
Expoziția „Surprinzătorul Dali” este formată din lucrări din colecția particulară Kesauri. Este vorba despre 150 de opere originale realizate de Salvador Dali, de la litografii şi până la ceramică sau tapiserii. Înainte de a fi expuse la Râmnicu Vâlcea, lucrările lui Dali au poposit şi în oraşele Arad, Buzău şi Satu Mare din România, precum şi în centre urbane din Lituania şi Polonia.
Expoziţia este împărţită în patru secţiuni tematice -„Meseriile omului”, „Iubirile Cassandrei”, „Tricornul” şi „Alte lucrări ale lui Salvador Dali”. Alături de textele şi etichetele explicative pentru fiecare lucrare , vizitatorii vor beneficia de Ghidul audio inovativ special gândit pentru siguranţa lor împotriva pandemiei de COVID19.