Viața unui bărbat de 55 de ani, taximetrist, a fost curmată cât ai clipi astăzi la prânz, la Drobeta-Turnu-Severin, când un tânăr de numai 18 ani, lipsit de experiență a pierdut controlul unui bolid și a pătruns pe contrasens. După ce a lovit un autoturism, a intrat frontal în mașina de taxi, pe care a aruncat-o în afara carosabilului. Șoferul a murit pe loc, fiind scos fără semne vitale din mașină, de către pompieri.
Fără să țină cont că afară ploua torențial, tânărul, care avea permis de cateva luni, conducea, cu viteză excesivă, bolidul, pe un bulevard din Dr. Tr. Severin. Lipsa de experiență și-a spus cuvântul, pentru că într-o curbă la dreapta, a pierdut controlul volanului. A intrat pe celălalt sens de mers, a acroșat un autoturism, după care a intrat în taxi. Impactul frontal și foarte violent a curmat cât ai clipi viața taximetristului, care nu se mai afla cu nimeni în mașină. Pompierii l-au scos din autoturism, dar medicii de la salvare nu au mai putut face nimic pentru viața lui.
Polițiștii au demarat o anchetă, pentru a stabili împrejurările în care s-a produs accidentul.
La nici 20 de ani, tânărul va răspunde și penal, pentru ucidere din culpă. A fost testat, dar nu consumase băuturi alcoolice.
Alte stiri din data: 4 ianuarie 2021
START CAMPANIEI DE VACCINARE, ÎN OLT
Centrele de vaccinare anti-COVID a personalului medical au devenit funcționale, de astăzi, și în județul Olt. Primul medic vaccinat a fost chiar șeful centrului din Slatina. […]
RUGBY ROMÂNIA-BELGIA, ÎN BĂNIE
Eveniment sportiv de talie internațională, în premieră, la Craiova! Naționala României de rugby va juca pe Arena „Ion Oblemenco“ împotriva reprezentantei Belgiei. Întâlnirea, programată în cadrul Rugby […]
A VRUT SĂ ARUNCE BLOCUL ÎN AER
Incident șocant noaptea trecută la Pitești. Un bărbat și-a incendiat apartamentul și a vrut să arunce în aer tot blocul. Locatarii de pe întreaga scară au […]
36 DE TURIŞTI, ÎNZĂPEZIŢI LA VÂRFUL LUI ROMAN
Zeci de turişti au avut nevoi de ajutorul jandarmilor montani după ce au rămas înzăpeziţi în staţiunea Vârful lui Roman, din Horezu. Aceştia au petrecut Revelionul […]
CONTINUĂ VACCINAREA ȘI LA DĂBULENI
Continuă campania de vaccinare împotriva Covid 19, în Dolj. În această primă fază a vaccinării, în cele 14 centre din județ este vaccinat personalul medical. Vicepreședintele […]
A ÎNCEPUT VACCINAREA ȘI ÎN MEHEDINȚI
Administrarea vaccinului împotriva SARS CoV 2 a început în această dimineață și în Mehedinți. Trei medici din secția de Boli Infecțioase a Spitalului Județean din Drobeta-Turnu-Severin, […]
LOCATARI EVACUAȚI DIN CAUZA FUMULUI
30 de persoane, locatari ai unui bloc din municipiul Piteşti, au fost evacuate în din apartamente după ce casa scării s-a umplut cu fum. Pompierii au […]
FĂRĂ TAXE ȘI IMPOZITE LA ÎNCEPUT DE AN
Slătinenii care doresc să scape de taxele și impozitele locale pentru acest an trebuie să mai aștepte câteva zile. Până pe 7 ianuarie, reprezentanții Direcției Economice […]
Ultimele stiri:
CRAIOVENII POT SCĂPA GRATUIT DE DEȘEURILE VOLUMINOASE
Începe curățenia de sărbători, iar până la sfârșitul lunii decembrie, în Craiova se derulează o campanie gratutită de colectare a deșeurilor voluminoase. Cei care locuiesc la […]
GRĂDINIŢĂ, DISPENSAR ŞI POLIŢIE LOCALĂ, ÎN ACELAŞI SEDIU
Primăria Râmnicu Vâlcea a inaugurat în cartierul Copăcelu un local modernizat pentru grădiniță, cabinete pentru medicii de familie și un post de poliție locală, într-o fostă […]
SEARA COPIIILOR LA TG-JIU
Aproape 2000 de copii din Tg-Jiu au ocupat Piața Prefecturii din municipiu unde au avut parte de o seară de basm. Pe scena din centrul orașului, […]
FESTIVAL DE COLECȚIE
S-a încheiat ediția a patra a Festivalului Internațional de Teatru “Liviu Ciulei” de la Pitești. Mii de spectatori au văzut producții de top din țară și […]
ÎN AȘTEPTAREA LUI MOȘ NICOLAE
Moș Nicolae vine în fiecare an în noaptea de 5 spre 6 decembrie. Copiii își pregătesc ghetuțele, le lustruiesc cu grijă și le așază la ușă […]
INTERVIUL ZILEI – FORMARE MEDICALĂ PRIN TELEMEDICINĂ
Universitatea de Medicină și Farmacie din Craiova a lansat împreună cu Universitatea de Medicină din Pleven, Bulgaria, un proiect inovator de formare medicală prin telemedicină. Trei […]
LA UN PAS SĂ RĂMÂNĂ FĂRĂ 550.000 DE LEI
Doi soţi din Craiova au fost la un pas să rămână fără suma de aproximativ 550.000 de lei. Din fericire, ei au solicitat la timp ajutorul […]
ACCIDENT MORTAL
Un tânăr de 26 de ani din Dolj şi-a pierdut viaţa după ce maşina în care se afla s-a răsturnat într-o carieră de piatră. Urmează imagini […]
BRĂȚĂRI DE AUR TRACICE, DESCOPERITE ÎN GORJ
O descoperire de excepție în județul Gorj. Patru brățări tracice din aur, vechi de mai bine de trei milenii, au fost găsite într-o pădure de un […]
COX, CÂINELE POLIȚIST CARE DETECTEAZĂ DROGURI
Cox, un ciobănesc german în vârstă de un an și jumătate este cea mai nouă vedeta a poliției din Vâlcea. A fost antrenat să descopere drogurile […]

















