Trafic feroviar blocat, în această dimineață, pe Magistrala 900, Craiova – Drobeta Turnu Severin. În apropierea staţiei Valea Albă, din judeţul Mehedinţi circulația a fost întreruptă din cauza uzurii la una din şinele căii ferate. Lucrătorii de la CFR au intervenit imediat în zonă pentru schimbarea porțiunii de șină afectată. Traficul a fost reluat după două ore și jumătate.
Un tren de persoane care circulă pe ruta Craiova – Orșova a fost afectat de această situație, având o întârziere de peste două ore. Alte două trenuri au fost staționate temporar pana la finalizarea lucrărilor de consolidare: R 9502 oprit în Valea Albă și R 9501 oprit în Balota. Lucrătorii de la CFR au intervenit imediat în zonă pentru schimbarea porțiunii de șină afectată, iar traficul a fost reluat după două ore și jumătate. Oficialii CFR spun că în zonă apar frecvent astfel de situații din cauza uzurii șinelor de cale ferată. Şi la sfârşitul săptămânii trecute, un incident similar a determinat întreruperea circulaţiei feroviare pe secţia de cale ferată 202, la kilometrul 91+500 metri, între staţiile Valea Sadului şi Meri din judeţul Gorj.
Alte stiri din data: 17 noiembrie 2020
SPITAL FĂRĂ AVIZ ISU
Au început controalele la secțíile ATI din toată țară în urma incidentului care a avut loc la spitalul din Piatra Neamț. În Dolj, reprezentanții ISU au […]
VOLEI ÎN POLIVALENTA DIN BĂNIE
Echipa masculină de volei SCM Craiova este gata de cel de-al doilea mini-turneu din actuala ediţie de campionat. Oltenii vor juca în Sala Polivalentă din Bănie […]
CAMPANIE UMANITARĂ
În Teleorman a început cel mai amplu și ambițios proiect umanitar de Crăciun. O mie de copii proveniți din medii defavorizate și vârstnicii din centrele pentru […]
CONTAINERE PENTRU TRIAJ EPIDEMIOLOGIC
Spitalele din județul Dolj vor avea containere speciale pentru triajul epidemiologic. Acestea vor fi amplasate în curtea unităților medicale, pentru ca suspecții de Covid 19 să nu […]
COVID ÎN 9 SECŢII ALE SPITALULUI DIN RÂMNICU VÂLCEA
Secţiile Spitalului Judeţean de Urgenţă din Râmnicu Vâlcea cad una câte una în lupta cu virusul COVID 19. În ultima lună, în spital au fost înregistrate […]
CRAIOVENII VOR AVEA TÂRG DE CRĂCIUN
La Craiova, au început deja pregătirile pentru Târgul de Crăciun. Pentru a respecta normele impuse de pandemia de coronavirus, anul acesta vor fi două locații unde […]
Ultimele stiri:
ALUNECĂRI DE TEREN ÎN MEHEDINȚI
Alunecări de teren în Mehedinți în urma cantităților uriașe de precipitații din ultimele luni. Probleme sunt în două zone ale orașului Orșova, acolo unde pământul a […]
OCHI PENTRU OCHI
Un tânăr din județul Argeș a ajuns în arest după ce și-a amenințat cu moartea și incendierea mai mulți vecini. Bărbatul bănuia că unul dintre vecini […]
INTERVIUL ZILEI – ATELIERELE CARE COLOREAZĂ COPILĂRIA
Dincolo de magia scenei, Teatrul pentru Copii și Tineret „Colibri” din Craiova redevine un spațiu al învățării prin joc. Atelierele pentru copii și tineri își deschid […]
REVENIRE SPECTACULOASĂ
Echipa masculină de baschet SCM U Craiova a învins aseară formația Steaua București cu scorul de 84-80. În meciul disputat aseară în Sala Polivalentă, oaspeții au […]
”ROMÂNIA ANTIDROG”
Consumul de droguri a crescut în ultimii ani în România și afectează tinerii începând cu o vârstă tot mai fragedă, atrag atenția experții antidrog. Cătălin Țone, […]
CADRE MEDICALE REȚINUTE DUPĂ DESCINDERI
Șase persoane au fost reținute de procurorii din Tg. Jiu după descinderile de ieri, iar patru sunt cadre medicale, printre care și un medic. Anchetatorii îi […]
DISPAR COZILE DE LA ÎNMATRICULĂRI
De o lună și ceva cozile ghișeele Serviciului Înmatriculări Dolj au devenit o obișnuință. Programul polțiștilor de aici s-a aglomerat după ce patru angajați, colegi de-ai […]
MATEMATICA, PIATRĂ DE ÎNCERCARE LA SIMULĂRI
Simulările examenelor naționale arată dificultățile cu care se confruntă elevii înaintea testelor finale. Deși rezultatele sunt orientative, proba la matematică de astăzi le-a dat bătăi de […]
PARC AERONAUTIC LA CRAIOVA
Craiova va avea Parc Aeronautic. În şedinţa Consiliului Judeţean de astăzi, s-a hotărât înfiinţarea unui parc aeronautic, în vederea exploatării de activități din domeniul aeronauticii și […]
ANCHETAȚI PENTRU ACTE MEDICALE FALSE
Zeci de persoane din Gorj s-au trezit cu mascații la uşă dupa ce au obtinut acte medicale false care le scuteau de muncă în folosul comunității […]















