Locomotiva din spate a unui tren de marfă compus din 25 de vagoane și încărcat cu cărbune, care circula pe relația Băbeni- Alunu, a deraiat în această dimineața, traficul feroviar fiind blocat pe această rută.
In urma accidentului, s-a spart rezervorul locomotivei și aproximativ 2 tone de motorină s-au scurs în sol. Potrivit reprezentanților Poliției Transporturi Feroviare Vâlcea nu sunt victime, cauza deraierii fiind o defecțiune la o osie a locomotivei. Ruta Băbeni-Alunu este o cale ferată secundară folosită în special pentru transportul de lignit din bazinele carbonifere de la Alunu și Berbești către Centrala electrica de termoficare (CET) Govora. Evenimentul s-a produs la km 22+020 de metri.