12 percheziții în București și Olt într-un nou caz de vaccinare la chiuvetă instrumentat de către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție–Secția de urmărire penală și criminalistică. Anchetatorii au vizat activitatea a două centre de imunizare din Olt, în urma perchezițiilor fiind ridicate mai multe doumente și material probatorii.
Potrivit anchetatorilor, din cercetări a reieșit că, din august 2021 și până în prezent, personalul medical din cadrul unei clinici de vaccinare, cu puncte de lucru în sectorul 2 București și municipiul Caracal, județul Olt, ar fi efectuat vaccinări fictive. Peste 1.000 de persoane ar fi obținut în mod fraudulos, contra unor sume de bani, certificate digitale europene COVID, fără însă a li se administra efectiv serul necesar vaccinării și chiar fără a fi prezenți fizic în centrul de vaccinare. Activitatea infracțională a fost susținută și de faptul că vaccinul care a fost solicitat la deschiderea centrului de vaccinare și care s-a utilizat în cadrul acestuia implica administrarea unei singure doze, se arată într-un comunicat al IGPR. Mai multe persoane cercetate din cadrul clinicii private au fost conduse cu mandat de aducere la sediul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea efectuării activităților specifice de urmărire penală și dispunerii de măsuri corespunzătoare.Niciuna dintre aceste persoane nu este din județul Olt.