Universitatea a făcut două egaluri în primele partide din play-off. Echipa lui Eugen Neagoe, este în creştere evident de formă, şi mulţi dintre oamenii de fotbal o văd încă pretendentă la titlu. În acest moment, alb-albaştrii se află la şapte puncte de ocupanta primului loc, Farul Constanţa. Din play-off mai sunt însă de disputat nu mai puţin de opt meciuri şi orice este posibil.
Specialiştii acordă puţine şanse Universitaţii Craiova în acest sezon la câştigarea SuperLigii. Cu toate aceastea, Eugen Neagoe a reuşit să reconstruiască din mers o echipă redutabilă, capabilă să învingă orice adversar din competiţia internă. Cum mai sunt 24 de puncte pe care teoretic alb-albaştrii le pot câştiga, Emil Săndoi, antrenorul Naţionalei U21, crede că titlul va fi decis în ultima etapă din play-off.
Fost campion cu Universitatea, Florin Prunea, crede că rezultatele de egalitate cu FCSB şi CFR Cluj din debutul play-off-ului o îndepărtează pe echipa craioveană de titlu.
Dincolo de toate calculele, Universitatea trebuie să câştige sâmbătă, în etapa a III-a a ply-off-ului, în deplasare la Farul, pentru a intra serios în lupta pentru titlu.