Schimbarea bruscă a vremii şi începutul şcolii pot determina apariţia cazurilor de viroze şi gripă. De aceea medicii recomandă vaccinarea antigripală, în special în rândul persoanelor cu boli cronice. În unele farmacii au apărut deja vaccinurile pentru imunizare, iar mulţi oameni deja au mers la medicii de familie să ia reţetă pentru a-l achiziționa.
Scăderea bruscă a temperaturii, mai ales pe timpul nopţii, a făcut ca mulţi craioveni să se intereseze deja cum pot procura vaccinul antigripal. Oamenii se tem să nu se îmbolnăvească.
Medicii recomandă ca vaccinarea antigripală să înceapă de la jumătatea lunii septembrie și să continuie pe tot parcusul sezonului toamnă – iarnă și al sezonului gripal. Procesul de formare al anticorpilor este de durată, mai spun medicii, tocmai din acest motiv recomandă vaccinarea mai devreme şi vin cu sfaturi legate de alimentaţie şi igienă.
Vaccinarea antigripală este cea mai eficientă metodă de prevenire a bolii, spun medicii. Gripa este o afecțiunea virală contagioasă sporadică, epidemică sau pandemică, determinată de mai multe tipuri de virusuri şi poate avea consecințe moderate până la severe și, uneori, pot exista chiar și decese din cauza virusului gripal.