Căruțașii și bicicliștii care nu respectă legislația au fost luați în vizor de poliţiştii gorjeni. În loc de amenzi pentru nereguli, oamenii legii le-au dat veste reflectorizante. Poliţiştii cred că astfel de acţiuni sunt mai eficiente în prevenirea accidentelor decât amenzile.
Polițiștii gorjeni au derulat o acțiune, în comuna Stoina , au vorbit cu bicicliștii și au împărțit sfaturi, dar și veste. Oamenii legii au pus accent pe importanţa folosirii vestelor reflectorizante în deplasarea pe drumurile publice, pe timp de noapte.
Majoritatea celor opriți de poliție au fost reticenți la început, cînd au fost trași pe dreapta, însă au răsuflat ușurați în momentul în care au aflat că este vorba doar de o acțiune cu titlu educativ.
Acţiunea poliţiştilor va continua şi în perioada următoare, în speranţa ca atât bicicliştii cât şi căruţaşii din județul Gorj vor conştientiza importanta purtării asupra lor, mai ales pe timp de noapte, a vestelor reflectorizante.