Proteste ale pensionarilor în Craiova și Slatina. Oamenii cer recalcularea pensiilor și mărirea acestora. O altă nemulțumire este legată de pensiile speciale, care, spun aceștia, ar trebui eliminate.
Zeci de pensionari au strigat în fața Prefecturii Dolj că vor mărirea pensiilor. Oamenii sunt nemulțumiți că după zeci de ani de muncă au pensii mici, iar traiul este din ce în ce mai greu după creșterea prețurilor.
Asociațiile pensionarilor au depus și acțiuni în instanță pentru mărirea pensiilor.
Si în Slatina, zeci de pensionari au pichetat astăzi, timp de două ore, Prefectura Olt. Cu masca pe față și înarmați cu pancarde, ei și-au strigat nemulțumirile și s-au arătat sceptici că se va ține cont de doleanțele lor.
Doleanțele pensionarilor din Olt au fost incluse într-un memoriu pe care reprezentanții lor l-au înaintat prefectului.
Vârstnicii au promis că vor continua să-și manifeste nemulțumirile până când problemele le vor fi rezolvate. În România sunt în acest moment aproximativ cinci milioane de pensionari.