Consilierii locali ai municipiului Drobeta Turnu Severin au votat, astăzi, într-o ședință extraordinară, aplicarea noilor prevederi guvernamentale privind reducerea impozitelor pentru anumite categorii de imobile, dar și reducerile în cazul persoanelor cu dizabilități. De asemenea, s-a decis eliminarea unor cote adiționale impuse la sfârșitului anului trecut, care prevedeau o majorare substanțială a impozitului de autoturisme și care au făcut ca taxele, în special pe mașinile cu capacitate cilindrică mare, să crească mult la Drobeta Turnu Severin.
În urma majorării impozitelor pe locuințe, la sfârșitul anului trecut, în Drobeta Turnu Severin au fost situații în care taxele unor imobile au crescut și de trei ori. În cazul construcțiilor, aceste creșteri au venit ca urmare a aplicării prevederilor OUG nr. 78/2025, adoptată în decembrie 2025. Pentru autoturisme, însă, administrația locală a decis majorări suplimentare cuprinse între 18 și 67 la sută, în funcție de capacitatea cilindrică a autovehiculului. Desigur, aceste majorări ale impozitelor i-au nemulțumit pe proprietarii de imobile și autoturisme.
După ce, recent, guvernul a decis aplicarea unor reduceri, în cazul imobilelor mai vechi de 50 de ani, dar și reduceri în cazul persoanelor cu dizabilități, consilierii locali au votat în ședință extraordinară aplicarea noile reglementări guvernamentale. În plus, au fost eliminate cotele adiționale care majorau cu mult impozitele pe autoturismele cu capacitate cilindrică mare. În cazul acestora, impozitele scad chiar sub nivelul anului trecut.
Administrația locală spune că persoanele care au achitat impozitele mărite vor avea posibilitatea să recupereze banii făcând o cerere sau sumele plătite în plus vor fi returnate în contul datoriilor pentru anul viitor.
Potrivit reprezentanților Direcției de Taxe și Impozite Severin, cetățenii care sunt nemulțumiți de majorarea impozitelor se pot adresa instituției și în baza unei solicitări se vor face verificări cu privire la modul de calcul al acestora.
















