FCU și CS Mioveni au remizat în Bănie, scor 0-0. Meciul a fost unul modest, chiar dacă ambele echipe au avut câteva șanse de a marca. Oltenii au forțat pe final, dar au trebuit să se mulțumească cu un punct. Echipa craioveană va ierna pe un loc de baraj, 14, iar în pauza competițională se anunță multe schimbări la nivelul lotului.
Aflate pe cele două locuri de baraj înaintea ultimei etape, FCU Craiova și Mioveni sperau fiecare să la victorie pentru a termina anul în afara zonei roșii a clasamentului. Oltenii au avut inițiativa primei reprize, dar ocaziile le-au avut elevii lui Alexandru Pelici. Coșereanu a trimis în minutul 32 cu capul peste poarta lui Popa, iar șutul lui Iacob din prelungirile primei reprize a fost deviat puțin pe lângă vinclul porții oltenilor. Repriza secundă a început tot cu Mioveni în atac, iar Coșereanu a trimis în bară dintr-un unghi dificil. Craiova a început să domine autoritar partida, iar Kovacic, în minutul 67 a ratat prima mare ocazie. Fundașul central s-a înălțat perfect la un corner, dar lovitura sa de cap a lovit transversala lui Ducan. S-a terminat o-o, iar la finalul jocului, antrenorul interimar al oltenilor a lăsat să se înțeleagă, că la echipă va fi numit în curând un alt tehnician.
Antrenorul oaspeților s-a declarat mulțumit la finele meciului cu un rezultat de egalitate care o lasă pe FCU pe un loc de baraj.
Liga I ia pauză până pe 21 ianuarie. În etapa a 22-a, FCU va juca în deplasare la Farul Constanța, formație care se luptă pentru play-off.
Alte stiri din data: 21 decembrie 2021
INTERVIUL ZILEI
Pagini de viaţă din vatra satului, din leagănul copilăriei bunicilor, au fost aduse la viaţă de elevi de la Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti” din Craiova. Ei au […]
„UN COPIL, UN BRĂDUȚ”
Copiii de la mai multe grădiniţe din Râmnicu Vâlcea au învaţat, în aceste zile, cum să planteze puieţi de brad şi, implicit, să creeze legături trainice cu pădurea. […]
MAȘINI FĂCUTE ZOB, OAMENI LA SPITALE
Accidente pe bandă rulantă noaptea trecută în judetul Argeș. 10 oameni au ajuns la spitale după ce a au fost răniți, iar mașinile în care se […]
NINSORI ABUNDENTE LA MUNTE
Au revenit ninsorile abundente în zona de munte a județului Gorj, vizată deja de un cod galben de ninsori și intensificări ale vântului. Deja, în unele […]
“10 PENTRU OLTENIA”
Gala Premiilor de Excelență „10 pentru Oltenia” și-a desemnat aseară câștigătorii. O distincție specială a primit maestrul Gheorghe Zamfir, pentru întreaga sa activitate, dar au fost […]
ŞEZĂTOAREA DE POVEŞTI
Pagini de viaţă din vatra satului, din leagănul copilăriei bunicilor, au fost aduse la viaţă de elevi de la Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti” din Craiova. Ei au […]
Ultimele stiri:
CAPSULA TIMPULUI
Moment simbolic și istoric, astăzi, la Pitești. Oficialitățile au îngropat o capsulă a timpului în fundația noului stadion “Nicolae Dobrin”. Recipientul conține obiecte reprezentative legate de […]
DUNĂREA, LA UN NIVEL EXTREM DE SCĂZUT LA CORABIA
Dunărea continuă să scadă, iar efectele se văd deja în sudul țării. La Corabia, în județul Olt, cota fluviului a coborât cu 153 de centimetri sub […]
FĂRĂ APĂ PENTRU IRIGAȚII
Cel mai scăzut nivel al Dunării din ultimii 70 de ani face imposibilă irigarea culturilor în Dolj și Olt. Cel mai mare sistem de irigații din […]
INTERVIUL ZILEI – ÎNCHIRIERI PE ULTIMA SUTĂ DE METRI
Mai sunt două săptămâni până la începerea unui nou an universitar, însă mulţi dintre studenţi, spun reprezentanţii imobiliari, au aşteptat până în ultimul moment pentru a […]
LUCRĂRI AVANSATE LA AUTOSTRADĂ
Autostrada Sibiu-Pitești înregistrează progrese importante. Secțiunea 4, între Curtea de Argeș și Tigveni, este aproape gata și în această toamnă s-ar putea da drumul la circulație, […]
SECETĂ EXTREMĂ ÎN MEHEDINȚI
Secetă extremă în Mehedinți, după mai bine de trei luni fără ploaie. Pământul este atât de uscat și de tare încât fermierii cu greu mai pot […]
STUDENȚI BULGARI, LA TVR CRAIOVA
Studenţi craioveni şi bulgari fac schimb de experienţă, dar şi participă la activităţi care să îi ajute în viitoare carieră. Ei fac parte dintr-un proiect transfrontalier […]
BANII PENTRU SĂNĂTATE – LA LIMITĂ, ÎN MEHEDINȚI
Bugetul Spitalului Județean și cel al Ambulanței sunt la limită în județul Mehedinți. Ambele unități sanitare deocamdată mai au fonduri, dar nu și pentru lunile următoare, […]
INTERVIUL ZILEI: ANUL EVREIESC 5787
Evreii au intrat în anul iudaic 5787, socotit, conform tradiţiei, de la facerea lumii. Anul Nou evreiesc este o sărbătoare profund spirituală, care inaugurează perioada de […]
DE PE TROTINETĂ, LA SPITAL
În loc să ajungă la școală, un adolescent din Mehedinți a ajuns la spital. Vă atenționăm că urmează informații care vă pot afecta emoțional. Băiatul a […]















