Investiție Consiliul Județean Dolj: restaurarea culelor de la Cernătești și Brabova

Culele de la Cernătești și Brabova vor fi restaurate. Consiliul Județean Dolj are în implementare un proiect cu ajutorul căruia aceste extraordinare exemple de arhitectură rurală își vor recăpăta strălucirea.

După ce timp de mulți ani, cele două cule au fost într-o stare accentuată de degradare, odată cu finalizarea proiectului de restaurare, ele vor putea fi introduce în circuitul turistic. Pentru a atrage turiști, este însă nevoie și de drumuri bune. Prin urmare, Consiliul Județean Dolj a alocat fonduri pentru modernizarea drumurilor  către cele două obiective.

Intențiile autorităților județene în ceea ce privește culele de la Cernătești și Brabova nu se opresc doar la consolidare și restaurare.

 Se dorește crearea în vecinătatea lor  a unui muzeu al satului, unde să fie aduse case țărănești din mai multe subregiuni ale Olteniei.

O altă clădire de patrimoniu , de această dată din Craiova, trece prin procesul de restaurare pentru a fi putea fi inclusă în circuitul turistic. Este vorba de casa Dianu care va găzdui Muzeul Cărții și Exilului Românesc, proiect unic în Romania. (P)

Etichete: , , , , ,


Emisiuni Recente


Articole similare