Noi clădiri din patrimoniul Consiliului Județean Dolj vor fi renovate și modernizate prin PNRR

Noi clădiri din patrimoniul Consiliului Județean Dolj vor fi complet renovate și modernizate cu fonduri din programul VALUL Renovării din cadrul Planului Național de Redresare și Reziliență. Două proiecte pentru obținerea finanțării au fost depuse, dupa ce au fost supuse aprobării în ultima ședință extraordinară a Consiliului Județean.

Însumate, valorile eligibile ale celor două demersuri depășesc 4 milioane de euro, Consiliul Județean Dolj asumându-și acoperirea tuturor costurilor neeligibile care pot apărea în cursul implementării. Investițiile prevăd reabilitarea și modernizarea sediului Centrului Școlar pentru Educație Incluzivă „Sf. Vasile“din Craiova, precum și a unui corp de clădire din cadrul complexului situat în Craiova, pe strada Corneliu Coposu, clădire în care își desfășoară activitatea Centrul Maternal I din cadrul Direcției Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului Dolj.

În domeniul educației, Consiliul Județean Dolj a depus deja un proiect în valoare de peste 6 milioane de euro, care vizează renovarea imobilelor în care funcționează Liceul Tehnologic Special „Beethoven“ Craiova și Centrul Județean de Resurse și Asistență Educațională. În ceea ce privește sănătatea, a fost înaintat pentru finanțare prin PNRR un proiect de aproape 4 milioane de euro, care vizează reabilitarea unui alt corp de clădire situat pe strada Corneliu Coposu, din Craiova, clădire în care se regăsesc Clinica de Pediatrie din cadrul Spitalului Municipal „Filantropia“ și Centrul Maternal „Sf. Ecaterina“, al DGASPC Dolj.

Consiliul Județean Dolj pregătește un megaproiect pentru finanțare din fonduri nerambursabile, proiect care va fi în curând supus aprobării.

Valoarea cumulată a proiectelor depuse de la începutul mandatului curent de către Consiliul Județean Dolj pentru finanțare din surse nerambursabile depășește 190 de milioane de euro. (P)




Emisiuni Recente


Articole similare