Prin noul Program Regional, primul gestionat de Agenția pentru Dezvoltare Regională Sud-Vest Oltenia în calitate de Autoritate de Management, se vor finanța proiecte de peste 1,2 miliarde de euro în regiunea Oltenia.
Programul Regional Sud-Vest Oltenia 2021-2027 sau Regio Sud-Vest Oltenia, principalul instrument de finanțare din Fondul European pentru Dezvoltare Regională (FEDR) și bugetul de stat în regiunea Oltenia, cuprinde 8 priorități:
- P1: Competitivitate prin inovare și întreprinderi dinamice (243 milioane euro);
- P2: Digitalizare în beneficiul cetățenilor și al firmelor (34 milioane euro);
- P3: Eficiență energetică și infrastructură verde (279 milioane euro);
- P4: Mobilitate urbană durabilă (116 milioane euro);
- P5: Accesibilitate și conectivitate la nivel regional (174 milioane euro);
- P6: Educație modernă și incluzivă (85 milioane euro);
- P7: Dezvoltare teritorială sustenabilă (228 milioane euro);
- P8: Asistență tehnică (49 milioane euro).
De fondurile disponibile pot beneficia atât instituțiile și autoritățile publice din mediul urban și rural din regiunea Sud-Vest Oltenia, universitățile, institutele de cercetare, IMM-urile și microîntreprinderile, cât și autoritățile și instituțiile publice centrale.
În elaborarea Programului Regional Sud-Vest Oltenia, au fost abordate cele 5 obiective principale de politică asumate la nivelul Uniunii Europene:
- O Europă mai inteligentă;
- O Europă mai verde;
- O Europă mai conectată;
- O Europă mai socială;
- O Europă mai apropiată de cetățeni.