Continuă maratonul vaccinării de la Craiova, iar rezultatele sunt încurajatoare. Vin din ce în ce mai mulţi doritori şi nu lipsesc nici voluntarii care să-i ajute să completeze mai uşor datele personale şi consimţământul pentru vaccinare. Astăzi a fost rândul jurnaliştilor să facă voluntariat pentru semenii lor.
Jurnaliştii au muncit astăzi altfel pentru publicul lor. De la primele ore ale dimineţii i-au ajutat pe craiovenii care au venit la stadionul Ion Oblemenco, să parcurgă mai uşor etapele vaccinării. Cred la unison că implicarea face diferenţa pentru a ne întoarce cât mai repede la o viaţă normală.
Iniţiativa activităţii de voluntariat a aparţinut Prefecturii Dolj. Autorităţile sunt mulţumite de numărul celor care se prezintă la maratonul vaccinării.
La maratonul vaccinării, organizat la stadionul „Ion Oblemenco” se poate vaccina orice doritor, fără programare. Maratonul a început pe 10 mai şi se va încheia luni, 17 mai.