Vâlcenii care au donat sânge în această săptămână au avut parte de o surpriză plăcută. Peste 200 de premii, constând în vouchere la saloane care oferă şedinţe de masaj, de înfrumuseţare sau bilete la concertele care se vor organiza în această vară la Brezoi, au fost pregătite pentru donatorii care au trecut pragul Centrului de Transfuzii Sanguine din Râmnicu Vâlcea. Premiile sunt oferite în cadrul unei campanii iniţiată de Asociaţia Mămicilor din Vâlcea.
Pentru al cincilea an consecutiv, Asociaţia Mămicilor din Vâlcea şi Centrul de Transfuzii Sanguine organizează campania „Donează sânge! Poţi salva vieţi, meriţi să te răsfeţi!”, campanie care are ca scop creşterea numărului de donatori. Pentru a le mulţumi donatorilor fideli dar şi pentru a atrage donator noi, în cadrul campaniei se oferă şi numeroase premii.
Campania nu a rămas fără ecou. Nu mai puţin de 90 de donatori s-au prezentat la centrul de transfuzii din Râmnicu Vâlcea doar în primele trei zile de la debutul ei. Printre cei care au donat în aceste zile s-au numărat însă şi foarte multe persoane care nu ştiau despre aceste surprize oferite de sponsori.