La Târgu Jiu, zeci de mii de oameni au fost anunțate ce datorii au la bugetul de stat prin scrisori care au ajuns la ei după aproape trei luni de la redactare. Motivul? Direcția de Taxe și Impozite Locale n-a avut bani să le trimită în februarie, când au fost scrise, așa că le-a trimis abia când a fost aprobat bugetul. Între timp, mulți oameni și-au plătit deja taxele către stat, iar deciziile de impunere au fost trimise târziu şi degeaba.
Alte stiri din data: 24 aprilie 2022
HRISTOS A ÎNVIAT!
Creștinii ortodocși sărbătoresc, astăzi, Învierea Domnului, cea mai importantă sărbătoare a creștinătății. Este primul Paște fără restricții, după doi ani de pandemie. Curtea Catedralei „Sfântul Dumitru” […]
INCENDII ÎN ZIUA DE PAŞTE
Sărbătoarea Paștelui a fost umbrită de tragedii pentru două familii din Dolj și Argeș. Focul le-a mistuit locuințele și au rămas acum fără nimic. Vestea bună […]
MII DE CREDINCIOȘI LA ÎNVIEREA DOMNULUI
Câteva mii de credincioși au venit și la Drobeta-Turnu-Severin, în fața Catedralei Episcopale din centrul orașului, pentru a lua parte la Slujba de Paște. Învierea Domnului, […]
INTERVIUL ZILEI
Mesele de sărbători sunt mereu îmbelşugate. De Paşte, nu lipseşte friptura şi drobul de miel, dar nici cozonacul sau ouăle roşii. Care sunt secretele pentru a […]
ÎMPREUNĂ ÎN SPRIJINUL REFUGIAŢILOR
Pentru refugiaţii ucraineni, anul acesta, Sărbătoarea Învierii Domnului este mai tristă. Sunt departe de casă, de familie și trăiesc mereu cu groaza în suflet că războiul […]
CU GÂNDUL LA VICTORIE
Universitatea Craiova întâlneşte mâine pe FC Argeş, cu începere de la ora 18, meci ce se va disputa pe stadionul “Nicolae Dobrin” din Piteşti. Alb-albaştrii promit […]
MENIURI SPECIALE DE SĂRBĂTORILE PASCALE
Sărbătoarea Învierii Domnului aduce pe masa persoanelor instituționalizate, dar și a pacienților aflați departe de casă meniuri speciale. Nu vor lipsi de pe masa de Paște […]
Ultimele stiri:
CERCETAȘII IMPLICAȚI ÎN ECOLOGIZARE LA EȘELNȚA
Pentru cei mai tineri cercetași ai României această perioadă a fost un bun prilej de a se relaxa, dar și de a respecta natura. Timp de […]
LIMBILE STRĂINE, PASIUNEA LOR
Copiii sunt tot mai pasionaţi să înveţe cel puţin o limbă străină. Preferinţele lor sunt însă variate. Mai nou, coreeana şi finlandeza sunt printre limbile preferate […]
AGLOMERAŢIE ÎN PATISERII ŞI BRUTĂRII
Sunt zile pline pentru brutari şi patiseri. Puntea dintre sărbătorile de 1 Mai si cea de Paşte a generat o aglomeratie fără precedent. Numărul comenzilor a […]
ATENȚIE, ȘOFERI!
Conducătorii auto care sunt obișnuiți să calce prea tare pedala de accelerație trebuie să știe că drumurile sunt supravegheate și din aer, nu doar de pe […]
INTERVIUL ZILEI – VINEREA MARE
Vinerea Mare este ziua de pomenire a înfricoşătoarelor Patimi ale Mântuitorului şi de mărturisire a tâlharului celui recunoscător care a dobândit Raiul. Este numită şi Vinerea […]
PREGĂTIȚI PENTRU TURIȘTI
La Băile Herculane, hotelierii s-au pregătit pentru sărbătorile pascale și își așteaptă cu o mulțime de surprize, oaspeții care au făcut rezervări. De pe masa de […]
CU ROBOŢII AU CUCERIT LUMEA
Sunt inteligenţi, determinaţi şi ambiţioşi. Tinerii care formează echipa de robotică de la Colegiul Naţional “Fraţii Buzeşti” din Craiova, Soft Hoarders, demonstrează că sunt foarte buni […]
SALVAȚI DE POLIȚIȘTII DE FRONTIERĂ
Trei bărbați din Mehedinți, aflați în pericol după ce au plecat cu o ambarcațiune pe Dunăre și nu mai puteau ajunge la mal din cauza valurilor, […]
TRAGEDIE ÎN ARGEŞ
Tragedie în judeţul Argeş. Doi tineri au murit, iar alți doi se află în stare gravă la spital după ce mașina în care se aflau a […]
ACCIDENT ÎN LANȚ
O femeie de 36 de ani și un bărbat de 55 de ani au ajuns astăzi la spital după ce mașinile în care se aflau au […]