Aeroportul Internaţional Craiova se extinde prin construirea unui nou terminal pentru pasageri. Astăzi s-a semnat contracul de proiectare şi execuţie în valoare de aproape 100 milioane de euro. Termenul de execuție este 25 de luni, iar autorităţile spun că această investiţie era necesară pentru a putea creşte numărul de pasageri şi investitori din toată zona Olteniei. Noul terminal va fi dotat cu echipamente şi sisteme de control pentru creşterea siguranţei şi securităţii pasagerilor şi bagajelor acestora.
Proiectul presupune amenajarea a peste 40 de hectare de teren, suprafaţa ocupată de noul terminal, o parcare dimensionată la 270 de locuri, drumuri de acces, căi de rulare pentru aeronave, platformă de îmbarcare-debarcare şi degivrare, gard perimetral de securitate, o centrală fotovoltaică și una termică şi o zonă de transfer a pasagerilor. Termenul de execuţie este de 2 ani, iar constructorul promite că va fi respectat.
Proiectul este co-finanţat şi de Consiliul Judeţean Dolj, care în ultimii ani a direcţionat fonduri pentru dezvoltarea Aeroportului Internaţional Craiova, principala poartă de intrare în regiune.
Aeroportul Internaţional Craiova a cunoscut în ultimii ani una dintre cele mai mari creşteri ale traficului din întreaga ţară, odată cu introducerea de curse regulate externe de către un operator privat. De pe Aeroportul Internaţional din Craiova se poate zbura către zece destinaţii din Europa-Bergamo, Bologna, Roma, Paris, Londra, Birmingham, Madrid, Barcelona, Brusseles şi Koln.