Consecințele consumului de droguri, atât asupra sănătății, cât și din punct de vedere juridic au fost explicate elevilor de liceu din Craiova, în cadrul unei campanii de educație și prevenție. Evenimentul “Drogul nu e viață”a avut loc astăzi la Filarmonica Oltenia, iar invitat special a fost Cătălin Țone, un cunoscut expert antidrog din România, fost comisar-șef de poliție și fost șef al Serviciului Antidrog din cadrul BCCO București.
Tinerii din Craiova trebuie să cunoască riscurile consumului de substanțe interzise, dar și consecințele pe care astfel de alegeri le pot avea asupra viitorului lor. Acesta a fost mesajul evenimentului “Drogul nu e viață”. Acțiunea a fost organizată de Baroul Dolj, în parteneriat cu Inspectoratul Școlar Județean Dolj și Filarmonica Oltenia, în cadrul proiectului național “Fii avocat în școala ta “, derulat de Uniunea Națională a Barourilor din România.
Invitatul special a fost expertul antidrog Cătălin Țone, care le-a vorbit elevilor despre efectele consumului de droguri, implicațiile juridice și sociale, dar și despre alegeri responsabile.
Dincolo însă de statistici, cel mai mare impact asupra tinerilor l-a avut mărturia unui fost consumator de droguri, care le-a explicat elevilor că drogurile pot să ucidă.
Prin astfel de întâlniri, organizatorii îi încurajează pe tineri să ceară ajutor atunci când se află la o răscruce de drumuri și să conștientizeze că prevenția și educația pot face diferența.

















