Pavel Badea a fost cel care l-a dorit încă din vară pe Eugen Neagoe pe banca tehnică a Universității Craiova. El spune că noul technician va obține rezultate bune cu gruparea din Bănie, dar că îi trebuie timp să-și impună ideile de joc. Badea a mai declarat că atitudinea unora dintre jucători a fost dezamăgitoare.
Universitatea Craiova a început cu stângul noul an în Superliga de fotbal. Oltenii au pierdut la FC Botoșani și titlul pare din ce în ce mai greu de obținut. Atuul grupării din Bănie este în opinia multora, aducerea lui Eugen Neagoe pe banca tehnică, De la acesta se așteaptă să le insufle în primul rând elevilor săi spiritul de învingători, pe care actualul technician l-a avut pe vremea când câștiga eventul cu Știința.
Badea a vorbit și despre șansele Universității de a câștiga titlul în acest sezon.
Fostul căpitan al Științei a mai spus că nu crede în zvonurile conform cărora finanțatorul Mihai Rotaru ar părăsi din vară gruparea din Bănie.