Caz incredibil la Orșova, unde după ce au adoptat două hotărâri de consiliu local, prin care au majorat cu sume între 30 și 50 % impozitele localnicilor, aleșii s-au trezit dați în judecată. Peste 70 de localnici au cerut magistraților să ia act de faptul că impozitele au fost dublate fără temei legal și au și câștigat, unii definitiv, alții în primă instanță. Acum aleșii sunt buni de plată și trebuie să restituie banii, mai ales că și un raport al curții de conturi arată că impozitele au fost majorate cu încălcarea legii.
În anul 2020, la solicitarea primarului, aleșii locali din Orșova au adoptat două hotărâri de consiliu prin care creșteau impozitele pe imobile cu 30 % și cele pentru autovehicule cu 50 %. Când a văzut ilegalitatea, pe baza faptului că impozitele trebuiau majorate prin lege doar cu rata inflației, o juristă din localitate a dat în judecată Primăria și consiliul local. Aceasta a și câștigat în instanță restituirea sumelor încasate nejustificat. Ulterior, după același tipar, peste 70 de orșoveni, ajutați de o asociație locală, au acționat în instanță direcția de taxe și impozite a Primăriei și au câștigat procesul în primă instanță.
Reprezentantul asociației care i-a susținut pe localnici explică motivele pentru care aleșii au încălcat legea. Impozitele ar fi trebuit majorate doar cu rata inflației și nu cu sume între 30 și 50 %, după bunul plac al aleșilor.