Procesiune cu sute de oameni în centrul municipiului Pitești. O dată pe an, Arhiepiscopia Argeșului și Muscelului organizează un marș pentru a sublinia adevăratele valori ale vieții și credinței românești.
La procesiune au participat preoți din parohiile argeșene și credincioși veniți din aproape toate localitățile județului. Părinți cu copii, tineri și vârstnici, toți au pornit de-a lungul orașului până la biserica din centru, acolo unde a fost o slujbă de Tedeum.
Participanții au purtat pancarte cu mesaje pentru susţinerea familiei şi a vieţii, scopul fiind acela de a atrage atenţia asupra numărului mare de avorturi care se fac în spitalele din România.
Un alt mesaj al specialiștilor din educație și medicină a fost acela al importanței nașterilor având in vedere că România suferă din punct de vedere demografic.