Cu un proiect care presupune refacerea spațiului public, amenajări de zone speciale pentru petrecerea timpului liber de către copii și adulți, schimbarea pavimentului, dar și amplasarea de mobilier urban modern, Primăria Craiova începe lucrările de modernizare și revitalizare a esplanadei din cartierul Lăpuș, pentru a le oferi craiovenilor un spațiu modern de agrement și promenadă.
Esplanada se află în vecinătatea blocurilor N24, N25, T14, T15 – Calea București și este principala poartă de intrare în municipiul Craiova.
Investiția reprezintă una dintre oportunitățile de revitalizare a peisajului urban din zonă și face parte din obiectivele prioritare de dezvoltare ale actualei administrații.
”Locuitorii din cartierul Lăpuș vor beneficia, cât de curând, de un spațiu public modern, cu spații de agrement și un loc de promenadă. Este vorba de intrarea în Craiova, pe principala arteră de circulație, Calea București și care necesita o revitalizare urgentă nu doar pentru cei care locuiesc în cartier, dar și pentru cei care tranzitează zona. În acest moment, esplanada din cartierul Lăpuș nu face cinste unui oraș modern, curat, așa cum este Craiova. Dar, cel mai important este faptul că acest spațiu nu mai este unul sigur, mai ales pentru cei mici. Motiv pentru care am demarat un proiect de modernizare pentru această zonă și iată că începem și lucrările, care ar trebui să fie gata chiar către finalul acestui an”, a declarat Mihail Genoiu, Primarul Municipiului Craiova.
În zonă vor fi realizate următoarele lucrări:
• Refacerea spațiului public general – caroiaj general din dale beton și spații verzi (gazon, arbuști de mici dimensiuni în jardiniere)
• Amenajarea curților de lumină către subsol – se vor borda cu jardiniere înalte (1.80 m înălțime), ce vor asigura înălțimea de siguranță publică. Totodată, înălțimea lor va ascunde privirii curțile spre subsol.
• montare plase metalice deasupra curților, pentru siguranța deplină.
• Amenajare zonă persoane vârstnice.
• Amenajare zonă pentru copii
• Amenajare zonă fitness
• Realizare scări si rampe pentru persoanele cu dizabilități
• Amplasare pergole de lemn cu plante agățătoare
• Refacerea spațiilor cu mobilier urban: bănci, mese, coșuri de gunoi, stâlpi iluminat.
• Montare balustradă metalică acolo unde există riscul căderii în gol.
Valoarea totală a investiției (inclusiv TVA) se ridică la 2.155.098,12 lei,sumă care include proiectarea, asistența tehnică și execuția lucrărilor, durata execuției fiind de 5 luni de zile calendaristice.
PRIMĂRIA CRAIOVA