Simulările examenelor de Evaluare Națională și Bacalaureat au continuat astăzi în Dolj. Elevii de clasa a opta au dat proba scrisă la Matematică, iar liceenii, în funcție de profil, au avut proba scrisă la Matematică sau Istorie.
Subiectul trei pe care l-au avut de rezolvat elevii de clasa la opta le-a dat bătăi de cap celor care nu stăpânesc bine materia. De altfel, este și cel care face diferența la nota finală.
Și liceenii care au susținut simularea bacalaureatului la matematică au avut unele dificultăți în rezolvarea subiectelor.
Rezultatele acestor simulări vor fi comunicate elevilor pe 31 ianuarie, iar școlile vor face ulterior ședințe împreună cu elevii și părinții pentru a analiza notele obținute.