Explozie puternică astăzi într-o casă din județul Argeș. Vă avertizez că urmează imagini și informații care vă pot afecta emoțional! În urma deflagrației și a incendiului care a urmat, o femeie a fost arsă pe jumătate din suprafața corporală și se află acum în stare critică la spitalul din Pitești. Explozia a fost provocată de o acumulare de gaze.
Explozia s-a produs la o casă din comuna Recea, județul Argeș și a fost urmată de un incendiu. În imobil se afla o singură persoană, proprietara în vârstă de 67 de ani, care a fost prinsă sub dărâmături. Casa, construită din chirpici, a fost pur și simplu pulverizată.
Mai multe autospeciale cu apă și spumă au fost trimise de pompieri la locul incendiului.
Femeia a fost dusă inițial la Spitalul din Costești, dar, fiind în stare gravă, a fost transferată în scurt timp la cel din Pitești.
În urma anchetei, s-a stabilit că explozia a fost cauzată de o acumulare de gaze.














