Producție bună de fructe în livezile din Mehedinți. După o iarnă cu zăpadă multă și temperaturi scăzute, dar fără înghețuri târzii de primăvară, pomii au dat rod bogat. Chiar dacă vara a fost secetoasă, producătorii care au avut sisteme de irigare și-au putut salva recolta și se bucură acum de fructe multe, dulci și zemoase.
În livada din satul mehedințean Pârlagele, pomii sunt încărcați de fructe, iar crengile abia mai suportă greutatea recoltei. Este perioada în care se culeg piersicile și prunele, iar producătorii spun că fructele au atât un aspect foarte plăcut, cât și un gust pe măsură.
Recoltarea a început încă din timpul verii, cu cireșele, și a continuat cu piersicile, prunele, iar mai apoi cu merele și perele. Proprietara livezii spune că irigarea a fost esențială pentru obținerea unei producții bune, în condițiile în care vara a fost foarte secetoasă.
Fructele ajung în piețe și la târguri, dar sunt vândute și direct din livadă. Cerere există, însă producătorii spun că prețurile nu sunt pe măsura eforturilor și a banilor investiți în culturi. Costurile cu motorina și irigarea au fost ridicate, iar toate acestea se reflectă în cheltuielile pentru întreținerea livezilor.
Pentru că fructele se coc pe rând, producătorii continuă acum cu recoltatul roadelor de toamnă. După cât de bună este producția, sunt șanse ca fructele românești să se găsească pe piață până târziu în sezonul rece.
















