Locuitorii din Târgu Jiu care își achită datoriile la bugetul local până la 31 octombrie pot beneficia de anularea dobânzilor și a penalităților. Măsura a fost aprobată de Consiliul Local, iar autoritățile încearcă astfel să îi sprijine pe cei care se confruntă cu probleme financiare și, în același timp, să recupereze sumele restante.
Administrația locală a aplicat o prevedere din Codul fiscal care îi permite să acorde această facilitate. Astfel, contribuabilii care au datorii inclusiv din anii trecuți pot scăpa de dobânzi și penalități dacă își achită integral, până la 31 octombrie, obligațiile fiscale principale restante.
În Târgu Jiu sunt numeroase astfel de cazuri. În anii trecuți au existat chiar și 3.000–4.000 de conturi blocate pentru datorii mai mici sau mai mari.
Măsura a intrat deja în vigoare, iar localnicii se bucură că au șansa să scape de povara penalităților.
Autoritățile speră să le ofere astfel o soluție contribuabililor care nu au reușit să își achite taxele și impozitele locale în anii anteriori.
















