Ziua Culturii Naționale la TVR Craiova

De Ziua Culturii Naționale, la TVR Craiova redescoperim personalități ale literaturii și artelor, sub semnul geniului eminescian.

  • De la ora 9.00, personalitatea ieșită din tipare a lui I.D Sîrbu, scriitorul care a înfruntat regimul comunist, este evocată de Mirela Giodea și scriitorii Ioan Lascu și Mihai Barbu.
  • La ora 14.00, un spectacol de muzică și poezie. Unele dintre cele mai frumoase versuri ale poetului Mihai Eminescu, interpretate de maestrul Emil Boroghină și corul Filarmonicii Oltenia.
  • Istoria familiei celui mai bogat român din perioada interbelică și a moștenirii acesteia o puteți afla la ora 15.00, urmărind documentarul Testamentul Mihaililor.
  • De la ora 16.00, aflăm cum s-a născut simbolul Târgu Jiului, locul unde Brâncuși s-a întors pentru a crea Calea Eroilor.
  • La ora 16.30, bijuterii muzicale de Strauss, Ceaikovski, Brahms în interpretarea inedită a flautistului Cătălin Oprițoiu și Millenium Arts Quartet.
  • La ora 18.30, criticul de artă Cătălin Davidescu vorbește despre unul dintre cei mai importanți artiști români ai secolului 20: Ion Țuculescu, ale cărui opere expuse la Muzeul de Artă din Craiova sunt considerate cele mai valoroase, după colecția Brâncuși.
  • De la ora 19.30, creații reprezentative ale lui Mihai Eminescu recitate de maestrul Emil Boroghină, într-un spectacol care a cutreierat lumea.
  • Iar la ora 20.30, aflăm de la Eugen Negrici, marele critic și istoric literar, ce eforturi excepţionale au depus scriitorii români pentru a face să funcţioneze, cu cât mai puţine concesii, instituţia literaturii în timpul comunismului.
    Sâmbătă, 15 ianuarie 2022, La TVR Craiova sărbătorim Ziua Culturii Naționale!



Emisiuni Recente


Articole similare