Registrul Auto Român oferă clienților săi, începând de astăzi, date despre daunele vehiculelor înmatriculate în România. Mai exact, în doar câteva minute, puteţi afla informaţii despre majoritatea vehiculelor care au fost înregistrate oficial cu avarii, la societăţile de asigurări.
Acest lucru este posibil prin intermediul aplicaţiei Istoric Vehicul, disponibilă pe site-ul oficial al instituţiei, www.rarom.ro.
Registrul Auto Român vine astfel în sprijinul clienţilor săi care vor să cunoască cât mai multe informaţii despre vehiculul de care sunt interesați.
Acest lucru este posibil ca urmare a informaţiilor pe care le primeşte RAR de la partenerii specializaţi care colectează date de la societăţile de asigurare şi atelierele de reparaţii autorizate.
Astfel, la interogarea prin aplicaţia Istoric Vehicul, împreună cu informaţiile oferite gratuit de RAR (deexemplu valoarea indicată de odometru) se precizează şi faptul că pentru acel vehicul există disponibil un istoric de daune, care poate fi oferit contra cost.
Tariful este de 35 de lei şi se achită online.
Pentru a accesa aplicaţia, clienţii trebuie să introducă seria de caroserie/saşiu şi o adresă de e–mail validă.
În situaţia în care clientul doreşte să obțină istoricul de daune al autovehiculului, el este redirecţionat către zona de plată cu cardul, iar apoi va primi prin e-mail Istoricul de daune. Acesta conţine următoarele informaţii (conform modelului ataşat):
Toate informaţiile pe care le veţi introduce în sistemul informatic, pentru a afla datele de care sunteţi interesat, sunt protejate conform normelor GDPR.
Biroul de presă RAR