În contextul evoluției la nivel global a infecției cu COVID-19 și a demersurilor întreprinse în vederea gestionării și prevenirii răspândirii acesteia, în România s-a instituit stare de urgență pentru o perioadă de 30 de zile.
Aducem la cunoștință cetățenilor și autorităților locale că, pentru eficientizarea acțiunilor operative aflate în dinamică și pentru situațiile de evidență permanentă a situației înregistrate la nivelul Județului Olt, a fost operaționalizat Centrul Județean pentru Coordonare și Conducere a Întervenției (C.J.C.C.I.).
Prefectul Județului Olt, Florin Constantin Homorean, în calitate de președinte al Comitetului Județean pentru Situații de Urgență (C.J.S.U.), a luat toate măsurile necesare și s-a asigurat de pregătirea membrilor grupului pentru gestionarea oricărei situații de urgență apărute la nivelul județului nostru. De asemenea, la nivelul C.J.C.C.I., există o comunicare promptă și eficientă cu cetățenii județului, în acest sens, fiind instituite 2 posturi telefonice, prin care, atât persoanele izolate la domiciliu, cât și persoanele carantinate, pot solicita sprijinul de orice natură, fiind într-o comunicare directă cu aceștia.
Mai mult decât atât, Prefectul Județului Olt, a solicitat tuturor primarilor din județ, în calitatea lor de președinți ai Comitetelor Locale pentru Situații de Urgență (C.L.S.U), să dispună punerea în aplicare a tuturor prevederilor legale, a Ordonanței Militare nr. 1/2020, inclusiv a tuturor măsurilor dispuse de Comitetul Național pentru Situații Speciale de Urgență și de către Comitetul Județean pentru Situații de Urgență Olt.
De asemenea, structurile din Județul Olt ale Ministerului Afacerilor Interne, precum și toate instituțiile și autoritățile publice implicate în gestionarea acestei situații, au fost înștiințate cu privire la aplicarea și respectarea prevederilor legale în domeniu, inclusiv verificarea respectării măsurii de izolare la domiciliu.
Dorim să le aducem la cunoștință cetățenilor că, potrivit Hotărârii nr. 4/2020 a C.J.S.U., pentru persoanele izolate la domiciliu, autorităţile administraţiei publice locale pe raza cărora se regăsesc aceste persoane, sunt obligate să vină în sprijinul acestora, asigurându-le aprovizionarea cu alimente, apă potabilă, medicamente, sub coordonarea C.L.S.U., prin asistenţii sociali/comunitari sau mediatorii sanitari. Pentru îndeplinirea acestei obligaţii, persoanele menţionate anterior vor prelua solicitările şi contravaloarea bunurilor solicitate de la persoanele pentru care s-a dispus măsura izolării.
Le reamintim cetățenilor să ia în considerare doar informațiile verificate prin surse oficiale și să apeleze pentru recomandări și alte informații la linia TELVERDE – 0800.800.358. Numărul Telverde nu este un număr de urgență, este o linie telefonică exclusiv pentru informarea cetățeniilor.
De asemenea, românii aflați în străinătate pot solicita informații despre prevenirea și combaterea virusului la linia special dedicată: +4021.320.20.20.
Îndemnăm cetățenii Județului Olt să acționeze cu calm, cu responsabilitate și cu grijă față de cei din jur, să nu încurajeze propagarea mesajelor de panică și să susțină efortul autorităților pentru limitarea infecției cu Coronavirus.
Recomandam tuturor cetățenilor să aibă o conduită socială responsabilă în prevenirea răspândirii noului coronavirus, să evite aglomerațiile și să respecte normele de igienă.
Cu deosebită consideraţie,
P R E F E C T,
Florin Constantin HOMOREAN