Comunicat de presă: Prime acordate şomerilor care se încadrează în muncă

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei județene pentru ocuparea forţei de muncă beneficiază de stimulente financiare prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, şomerii înregistraţi la agenţia judeţeană pentru ocuparea forţei de muncă de cel puţin 30 de zile, care nu beneficiază de indemnizaţie de şomaj, în situaţia în care se angajează cu normă întreagă, pentru o perioadă mai mare de 3 luni, ulterior datei înregistrării la agenţie, beneficiază de o primă de activare în valoare de 1.000 lei, neimpozabilă.

Prima de activare se acordă în două tranşe, astfel:

  1. a) o tranşă egală cu 50% din cuantumul stabilit, la data angajării;
  2. b) o tranşă egală cu 50% din cuantumul stabilit, după expirarea perioadei de 3 luni de la angajare.

De asemenea, persoanele cărora li s-a stabilit dreptul la indemnizaţia de şomaj, potrivit legii, şi care se angajează cu normă întreagă, iar ca urmare a angajării, le încetează plata indemnizaţiei de şomaj, beneficiază, din momentul angajării până la sfârşitul perioadei pentru care erau îndreptăţite să primească indemnizaţia de şomaj, de o sumă lunară, acordată din bugetul asigurărilor pentru şomaj, reprezentând 30% din cuantumul indemnizaţiei de şomaj, stabilită şi, după caz, reactualizată conform legii.

Informatii suplimentare cu privire la condiiţiile de acordare, documentele necesare şi modul de depunere sunt dispenibile pe site-ul www.anofm.ro/Persoane fizice/Stimulente pentru ocupare.

 

Agenţia Judeţeană pentru Ocuparea Forţei de Muncă Dolj

 

Etichete: ,


Emisiuni Recente


Articole similare


REGULAMENT CONCURS EMISIUNE PRIM – PLAN OBIECTIV/VARĂ PENTRU VOI

“Câștigă un abonament la Festivalul IntenCity Craiova din 28-30 iunie 2024’’                                                                                                       -REGULAMENT OFICIAL- Art. 1 Organizator Concursul “Câștigă un abonament la Festivalul IntenCity Craiova […]